Cazare Acasa cu dresorii - Corbeanca
Dog Resort a împlinit 6 ani, din care 5 în locația din Ștefănești. Aceea a fost gândită de la început pentru căței mari, căței la dresaj, care să poată fi cazați în siguranță atunci când nu sunt afară la joacă.
Între timp am început să ne întâlnim cu două situații greu de gestionat acolo:
– cățeii de talie mică obișnuiți să trăiască pe canapea și,
– cățeii cu anxietate de separare, care după pandemie și lucratul de acasă al stăpânilor sunt nenumărați.
Așa ca ne-am gândit la o soluție pentru genul acesta de căței.
Noi întotdeauna am ținut căței acasă în regim de petsitting și am văzut cât de bine le este să stea ca acasă, cu niște oameni în care au încredere și care îi pot gestiona profesionist.
Am creat conceptul “Acasa cu dresorii”
Ne-am mutat reședința la Corbeanca, într-o vilă cu 1500 mp de curte, lângă pădure şi primim acasă în regim de petsitting cățeii care își doresc cazare ca acasă, socializare și un pic de educație. Cățeii au prezență umană permanentă, și nu oricare, ci a cel puțin unui dresor.
Sigur că, pentru că suntem acasă și stăm cu toții, cățeii trebuie să fie universal sociabili. În principiu vom primi căței de talie mică – medie, dar sunt bineveniți și cățeii mari care nu sunt agresivi.
Pe de altă parte, cățeii sociabili, dar cu anxietate de separare, vor veni numai aici. Locația din Ștefănești nu e potrivită pentru cățeii care trebuie să stea mereu lângă un om.
Vă așteptăm cu drag la noi acasă.
Subliniem, această locație nu este pensiune și nu este deschisă publicului, vă primim cu plăcere și cafea oricând, dar cu programare prealabilă.
Spatii de cazare
Cazarea se face în vila noastră, unde cățeii au la dispoziție un living de 60 mp folosit ca spațiu de socializare ziua, dar unde cățeii pot rămâne și noaptea, dacă le place acolo, și 4 dormitoare intre 17 și 28 mp în care pot dormi liberi sau în crate, doar în cazul în care sunt obișnuiți de acasă așa, sau cu unul dintre noi, dacă suferă de anxietate de separare. Avem încălzire centrala, respectiv aer condiționat în toată clădirea.
În exterior spațiul a fost compartimentat în mai multe curți, toate cu iarba naturala și pomi, în care cățeii ies la joaca sub supraveghere cel puțin 8 ore de-a lungul zilei.
Servicii incluse in cazare (gratuit):
- cel puțin 4 ieșiri zilnice la joacă de câte 2 ore fiecare, cu supraveghere permanentă (în cazul în care vremea este proastă ne jucăm mai mult în spațiul de joacă interior)
- socializare cu cățeii sub supravegherea unui dresor, pentru cățeii de talie mică neobișnuiți să socializeze
- program personalizat de masă, după indicațiile stăpânului
- administrare tratament sau vitamine, la solicitarea stăpânului
- comunicare zilnică cu stăpânul, poze și filmări ale cățelului
- crate training, doar la solicitarea și cu acordul stăpânului
- sfaturi de dresaj și comunicare corectă cu cățelul la plecarea acestuia de la noi
Servicii optionale (contra cost):
- acces la piscină, cu trainer
- dresaj personalizat la un preț special
- spălare cățel
- hrană boabe pentru talia cățelului
- transport de la/la domiciliu
PISCINA
Piscina adevărată de 60 mp, în care cățeii pot înota, dacă sunt obișnuiți cu apa, sau pot învăța să înoate.
Oferim de asemenea fitness la piscină sau recuperare medicală prin înot.
Vezi detalii >>
DRESAJ
Programe personalizate de dresaj în pensiune sau la domiciliul clientului dedicate tuturor raselor de căței.
SPALARE CATEI
Oferim servicii de spălare căței pentru oaspeții noștri din pensiune.
MANCARE
Programe personalizate de dresaj în pensiune sau la domiciliul clientului dedicate tuturor raselor de căței.
TRANSPORT DE LA/LA DOMICILIUL CLIENTULUI
Pentru cei care nu pot ajunge la pensiune cu prietenul lor patruped oferim transport la cerere.
Tarif: 5 lei/km (doar pentru Bucuresti, in functie de distanță)
ACTIVITATI
Pentru ca am gândit locația aceasta ca pe un club special pentru căței și stăpânii lor, avem mai multe activități, în afara cazării ca acasă pentru căței:
piscina pentru catei
O puteți rezerva în exclusivitate pentru voi și cățeii voștri. Vezi detalii >>
gradinita pentru catei
Lăsați cățelul la joaca atunci când sunteți la treaba (de luni pana vineri)
socializare pentru catei si stapâni
Veniți în vizita la noi, cățelul se joaca, oamenii beau cafea din partea casei și povestesc
Work from yard
De ce sa lucrați de acasă când puteți lucra în natura? Aduceți cățelul la joaca și rămâneți în curte la noi în zona de relaxare (pe terasa, sub salcie sau în hamac); cafeaua și apa sunt incluse
ateliere si cursuri cu si despre catei pentru copii si adulti
Sambata avem petreceri pentru catei, seminarii si ateliere pe diverse teme. Pentru detalii va rugam sa urmariti pagina noastră de Facebook
Tarife cazare de la 1 martie 2024:
- Cazare 150 lei/noapte
- Cazare 30 zile 3800 lei (15% reducere)
- Cazare doi căței ai aceleiași familii 250 lei/noapte (15% reducere); trei căței ai aceleiași familii 335 lei/noapte (25% reducere)
- Grădinița 75 lei/zi
- Abonamente grădiniță: 220 lei abonament 4 intrări pentru un cățel, valabil o lună (25% reducere)
- Dresaj / Reabilitare cu cazare 14 zile 3500 lei
- Dresaj / Reabilitare cu cazare 30 zile 5000 lei
Tarife alte activitati
- Socializare căței și stăpâni: 50 lei/cățel și doi oameni, o oră; 10 lei fiecare ora suplimentara (incluse cafea și apa, plus socializarea cățelului sub supraveghere cu câini potriviți)
- Work from yard: o zi de grădiniță pentru cățel plus spațiu pus la dispoziție stăpânului pentru lucrat din curte: 125 lei/zi
Membrii Clubului Dog Resort beneficiază de reduceri între 10 și 20% la toate serviciile noastre
CondiTii de acces
- Cățelul trebuie sa nu fie agresiv cu alți căței, indiferent de sex (mai ales dacă este de talie medie-mare; cățeii mici nesocializați de către stăpâni, din experiența noastră, devin mult mai sociabili după ce vin la noi); în cazul în care cățelul este agresiv/reactiv, va recomandăm pensiunea din Ștefănești, unde poate fi socializat selectiv cu căței potriviți
- Cățelul nu trebuie sa fie agresiv cu oamenii (din păcate nu putem primi căței agresivi cu oamenii la niciuna din locații, deoarece trebuie să interacționăm cu ei atunci când îi scoatem la joacă)
- Înainte de prima cazare la noi, cățelul trebuie să vină la o zi de grădiniță de probă, care este GRATUITA. Scopul este atât să cunoaștem noi cățelul și sa vedem dacă se potrivește cu locația, cât și sa se obișnuiască el cu locul și cu ideea ca va fi lăsat acolo și apoi stăpânul se va întoarce după el.
Vizitarea locației
Având în vedere ca această locație nu este pensiune și nu este deschisă publicului ca un hotel de căței obișnuit, vă primim cu plăcere și cafea oricând doriți să ne cunoașteți, dar cu programare prealabilă. Nu primim vizitatori care vin direct la poarta, vă rugăm sa nu insistați în acest sens.
Rezervările se fac cu plata în avans a 30% din suma totală pentru cazare, în contul nostru. Avansul nu se restituie în cazul anulării. La intrarea în pensiune este necesar să ne prezentați carnetul de sănătate al cățelului cu toate vaccinurile și deparazitarile la zi.
Orar check-in/OUT LUNI-DUMINICA intre orele 08-20
GRADINITA
Pentru cățeii care vor să socializeze pe parcursul zilei sau cei cărora nu le place să stea singuri acasă oferim varianta grădiniței de căței.
DRESAJ
Programe personalizate de dresaj în pensiune sau la domiciliul clientului, în funcție de nevoile stăpânului și personalitatea cățelului.
PISCINA
Piscina de 60 mp, în care cățeii pot înota sau pot învăța să înoate, face fitness la piscină sau recuperare medicală.